Arpad Paszkany a comentat zvonurile pe marginea transferulului lui Traore precizând că sunt șanse relativ mici ca atacantul ivorian să plece de la CFR deoarece chiar dacă este monitorizat de mai multe cluburi, Traore nu este singurul fotbalist pe care aceste formații îl au în baza de date. Patronul CFR-ului a declarat și că brazilianul Eric este o „țintă” a CFR-ului, dar de asemenea, nu este singurul jucător pe care ardelenii și-l doresc pe postul respectiv.
„De vrut, îl vor mulți pe Traore. Marile cluburi monitorizează pentru același post 4-5 jucători, nu este obligatoriu să-l aleagă tocmai pe Traore. Traore a făcut un gest urât, dar nici spectatorii nu au cultură fotbalistică. Nu ai voie să fluieri propriul jucător. Eric este o țintă pentru CFR. Este un jucător de care suntem interesați, dar mai avem alți patru jucători pe care îi ținem sub observație. Pe Maftei l-am dorit de mai mulă vreme pentru că echipei noastre îi trebuia un jucător cu determinare”, a declarat Arpad Paszkany la Sport.ro
În ceea ce privește viitorul antrenor al ardelenilor, Paszkany spune că are în acest moment foarte multe cv-uri pe birou, dar ceea ce este cert e faptul că viitorul tehnician al „vișiniilor” nu va fi italian.
„Sunt vreo 17 antrenori care și-au trimis cv-urile la cluj din momentul în care l-am demis pe Cîrțu. Patru dintre ei sunt italieni, dar nu vom alege un astfel de antrenor pentru că lotul CFR-ului nu se pliază pe modul în care gândesc fotbalul antrenorii italieni”, a mai precizat patronul grupării din Gruia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER